UGAL

În perioada 19 - 21 IUNIE 2025, se desfășoară Faza Naționala a Competiției ECOTROPHELIA - ROMÂNIA 2025, ediția a XI-a, organizata de Asociaţia Specialiştilor de Industrie Alimentară din România (ASIAR) și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București.

Competiția are drept scop încurajarea creativității studenților în dezvoltarea unor produse alimentare eco-inovative, de calitate, destinate consumului uman şi prietenoase cu mediul înconjurător.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va fi reprezentată de două echipe formate din studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (FSIA) împreună cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) și Facultatea de Inginerie (FI).

La această ediție şi-au anunțat participarea 8 echipe de studenți de la cursuri de licență şi master din centrele universitare: București, Galați, Iași, Oradea, Suceava, Miercurea – Ciuc și Bacău.

Câștigătorii Fazei Naționale a competiţiei vor reprezenta România la Concursul Internațional ECOTROPHELIA EUROPE 2025, care va avea loc la ANUGA COLOGNE, Germania în perioada 7-8 OCTOMBRIE 2025.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email